Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, este aşteptat să treacă de la PSD la UNPR, mutare care îi va aduce sprijinul PDL pentru şefia Senatului, au declarat pentru "Adevărul" surse democrat-liberale. Lui Geoană i s-a cerut, în schimbul sprijinului PDL pentru şefia Senatului, să treacă la UNPR şi să aducă în barca Puterii un număr cât mai mare de senatori din Opoziţie. Potrivit surselor "Adevărul", Geoană eşte asteptat să treacă la UNPR şi a convins deja 7 senatori dar şi 14 deputaţi să îl urmeze în "grupul generalilor". "Dacă vine cu ce ne-a promis, noi suntem mulţumiţi. Îl vom susţine pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Vom da, astfel, un os de ros şi UNPR-ului, care avea pretenţii din ce în ce mai mari", au declarat, pentru "Adevărul", surse democrat-liberale. Geoană a fost contactat de liderii UNPR Gabriel Oprea şi Marian Sarbu, ei înşişi foşti pesedişti, plecaţi cu scandal din PSD în mandatul lui Ponta.
Primele tatonări
Despre trecerea lui Geoană la UNPR s-a discutat şi la începutul acestui an, în luna februarie, când s-a totul s-ar fi negociat, potrivit surselor Realitatea.net, în cabinetul lui Oprea. În urma discuţiei, Geoană a primit asigurări că va rămâne Preşedinte al Senatului. În schimb, el a promis sprijin total pentru iniţiativele legislative pe care puterea le doreşte impuse la Senat. Trecerea la UNPR nu s-a mai realizat însă la acel moment.
Varianta 2: post vacant
O variantă luată în calcul de PDL, dacă Mircea Geoană va fi revocat din funcţia de preşedinte al Senatului, este ca în locul său să nu fie aleasă nicio persoană, iar atribuţiile să fie preluate de unul dintre vicepreşedinţi, cel mai probabil Petru Filip (PDL), au declarat, pentru Mediafax, surse politice.
Geoană: Nu am nicio intenţie să plec la alt partid
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat luni că nu are nici o înţelegere nici cu şeful statului, şi nici cu alţi politicieni, pentru a pleca la un alt partid, aşa cum s-a auzit în ultimele zile. "Nu am avut nicio întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, în afara celor una-două ocazii protocolare, şi nici o înţelegere. Nu am avut nicio înţelegere ca să plec la un alt partid, cum insinuează alţii", a afirmat preşedintele Senatului, Mircea Geoană, luni seara, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu